7 Aprilie (332)

„Căci eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”- 3.Moise 11: 44.

         Iehova este pe deplin devotat dreptăţii. Creatura, care doreşte să fie sfântă, trebuie să se consacreze pe deplin şi necondiţionat lui Dumnezeu şi cauzei sale drepte. În nici un alt chip nu ar putea deveni sfânt. Toate creaturile omeneşti sunt imperfecte; dacă însă  o astfel de creatură are încredere în sângele lui Isus, ca un preţ de răscumpărare, intră în legământ cu Iehova şi a fost născut de spiritul lui Dumnezeu, va fi privită ca o creatură nouă, cu toate că este încă într-un corp împerfect. Cineva poate să fie sfânt, dacă se cosacrează lui Iehova cu totul şi fără rezerve, şi pentru a face aceasta, are lipsă de cugetarea Domnului. Dacă cineva are o astfel de cugetare, preamăreşte pe Iehova, i se închină în spirit şi în adevăr. „Înălţaţi pe Iehova Dumnezeul noustru, şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Iehova, Dumnezeul nostru este sfânt!”- Psalm 99:9. V. 15. 4. 33.



7 APRILIE

Și Dumnezeul meu va umple de mărire în Christos Isus orice trebuință a voastră potrivit cu bogăția lui.— Filipeni 4:19.

Dacă nu locuiește în tine dorința arzătoare de-a vesti veștile bune ale bucuriei mari, roagă-te serios, credincios și stăruitor, râvnește la ea și în curând o vei dobândi. Dacă ai stăruință și iubire pentru evanghelie, dar nu ai capacitatea ca să o poți prezenta, roagă-te pentru aceasta, făcând totodată deplină folosință de ceea ce deja ai. Dacă ai zel și capacitate, dar îți lipsește ocaziunea, du și această plângere, cum vei putea mai degrabă, înaintea Domnului în rugăciunile tale, spunându-I că tu cu credință te-ai folosit de toată ocaziunea ce ți s-a dat. Apoi pândește cu trezvie după noi ocaziuni, nu fi lăsător, ci te folosește chiar și de cele mai neînsemnate, cele mai modeste ocazii ce ți se pun înainte. — Z. ‘96-163.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu