10 Septembrie (306)

În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s'au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m'au căutat; am fost pus iarăş peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut. — Daniel 4:36.

 

Aceasta dovedeşte că Nebucadneţar nu a închipuit aici pe domnitorii pământeşti, cari în anul 1914 au devenit cu totul nebuni, şi de atunci tot în starea aceasta au rămas. El a ilustrat aici, puterea regală exercitată de Domnul Isus Christos. Atunci (1914) s'a deschis curtea regală a lui Christos Isus: „Şi când (Iehova) duce iarăş în lume (în 1914) pe Cel întâi născut zice (Iehova): toţi îngerii lui Dumnezeu să i se închine.”(Evrei 1:6) După aceasta a urmat învierea urmaşilor credincioşi morţi ai lui Christos Isus, cari au trebuit să aştepte până la vremea aceasta stabilită de Dumnezeu. Aceştia au fost înviaţi din moarte, strânşi laolaltă la Christos şi au fost făcuţi o parte a organizaţiunei sau a curţii sale regale. — V. Mai 1934.

10 SEPTEMBRIE

Orice cuvânt rău nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun la clădirea trebuinței, ca să dea un dar celor care ascultă. — Efes. 4:29.

Omul stricat, având gust să defaime, se acopere sub conștiință și zice că a spune adevărul este totdeauna permis și Dumnezeu nu poate socoti că a pronunțat adevărul ar fi ponegrire, ci el când osândește vorbele de rea credință și defăimătoare ca faptele trupului și ale diavolului, înțelege prin aceste numai afirmările nebazate, vorbele mincinoase. Dar aceasta este o mare eroare. Defăimarea rămâne defăimare ori este drept ori nu ceea ce spune, și aceasta așa trebuie s-o înțelegem nu numai după legile lui Dumnezeu, ci și după legile omenirii civilizate. Defăimarea este aceea ce spunem cu scopul de-a strica sau păgubi pe alții. Și legile omenești se unesc cu legile dumnezeiești, arătând că astfel de vătămări sau păgubiri sunt mârșave și afară din cale. — Z. '99-70.