Geneza 2:7 → „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”
➥ Suflarea de viață împreună cu trupul din țărână au format „sufletul viu”. Nu a primit un suflet, ci a devenit un suflet viu, a primit suflare de viață.
Ce se întâmplă când omul moare?
Ne răspunde înțeleptul Solomon în Eclesiastul 12:7: „Până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”
➥ Duhul pe care l-a dat Dumnezeu este suflarea de viață conform Geneza 2:7.
Ce se întâmplă când suflarea de viață (duhul) se întoarce la Dumnezeu și corpul în țărână?
Sufletul (format din cele două componente → țărâna pământului și suflarea de viață – menționate în Geneza 2:7) moare.
Ezechiel 18:4, 20:
„Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.”
Geneza 2:17:
„Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
După acest moment al morții mai rămâne ceva din om conștient?
Iov 3:11–19:
„De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei? De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte? Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte, cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint. Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina! Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri. Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului; cel mic şi cel mare sunt totuna acolo, şi robul scapă de stăpânul său.”
Eclesiastul 9:5, 10:
„Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!”
➥ Deci, în locul unde merge sufletul după moarte este liniște, odihnă, pace și inconștiență.
CONCLUZIA: omul a fost făcut un suflet viu care în urma păcatului originar moare, se întoarce în țărână în stare inconștientă și acolo așteaptă învierea.
Cum contrazice doctrina nemuririi sufletului învierea morților?
1 Corinteni 15:36: „Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi.”
➥ Prin urmare sufletul (omul) trebuie să moară mai întâi pentru ca să poată învia.
Romani 2:7: „Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea.”
➥ Creștinii sunt îndemnați să „caute” slava, cinstea și nemurirea. Dacă omul ar avea nemurirea nu ar trebui să o mai caute.
Bibliografie:
Cartea „Adevărul vă va face liberi”, paginile 63–67
Broșura „Ce spun Scripturile despre iad?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu