20 Octombrie (57)

Iehova va zidi Sionul. – Psalm 102:16

 

Cei morți în Christos vor fi mai întâi înviați și vor fi făcuți o parte a Sionului, a organizațiunei principale a lui Iehova. După aceea „cei vii cari vom fi rămas (în același period de timp) vom fi răpiți toți împreună cu ei (dezlipiți cu totul de la organizațiunea dușmană și strânși în Sion), în nori, (adică în prezența lui Christos), ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh (adică în prezența Lui invizibilă pentru ochii naturali); și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. Sionul se rezidește în această ordine: Domnul apare în măreția Sa și rămășița apare îanintea Lui în Templu în neprihănire și acolo se satură de descoperirea măreției Sale. Schimbarea rămășiței credincioase de la organism omenesc la organism spiritual se va întâmpla mai târziu. Dacă totuși rămân credincioși, atunci începând de la vremea când au fost strânși laolaltă în Templu, vor rămânea pe vecie cu Domnul. – V. Aprilie 1934.



20 OCTOMBRIE

Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. — Matei 10:16.

Ce bine ar fi dacă fiecare din poporul Domnului ar înțelege valoarea înțelepciunii în străduințele îndreptate spre slujba adevărului! Nu numai că Domnul ne-a învățat să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, dar ne-a dat exemplu în această învățătură prin viața Sa proprie, când la un prilej a grăit apostolilor Săi: „Multe mai am de-a vă spune vouă, dar acum nu le puteți purta”. Din aceasta trebuie să învățăm că sunt momente potrivite și altele nepotrivite pentru a spune oarecare adevăruri, și că este chip înțelept de-a comunica adevărul. Nu e destul că nu mai vorbim neadevăruri, dar și adevărul trebuie să-l vorbim în iubire. Iar iubirea bine exercitată întrebuințează înțelepciunea, ca să poată face cât mai mult bine. — Z. ‘04-91.

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu