18 Octombrie (25)
Și la aceasta ați fost chemați: fiindcă și Christos a
suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă ca să călcați pe urmele Lui. – 1 Petru
2:21
Suferințele lui Isus nu erau acelea cari L-au făcut pe El
desăvârșit ca om și apoi ca creatură nouă, și nici nu i-a dat concurs pentru
a-și „dezvolta caracterul”; ci prin suferințele Sale a adus dovada definitivă
că un om desăvârșit poate să rămână credincios, ascultător și devotat cu
desăvârșire lui Iehova Dumnezeu între cele mai grele încercări. Numai cine
sufere în același fel și rămâne devotat cu desăvârșire lui Dumnezeu, va avea
privilegiul ca să fie unit cu Christos Isus în Împărăția Sa. Suferințele lui
Christos și a urmașilor Săi credincioși sunt un privilegiu, care le dă
posibilitatea ca să ia parte la justificarea Numelui lui Iehova. „Căci cu
privire la Christos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să
pătimiți pentru El.” – Fil. 1:29 – V. Februarie 1934.
18 OCTOMBRIE
Cel leneș la lucrul său, este frate cu risipitorul.— Proverbe 18:9.
Nicicând nu putem vedea pe careva din poporul consacrat al Domnului făcând risipă ca să nu simțim că deși în unele privințe a făcut mari progrese în priceperea spiritului Domnului, totuși în acest punct deosebit el este încă slab. Prețuirea darului și respecetul față de dătător înseamnă să fim cu mare grijă și cumpăt în toate lucrurile ce primim de la Tatăl nostru ceresc—fie lucruri trecătoare, sau lucruri spirituale. Conform parabolei Domnului, El măsură iubirea și îndemnul nostru după gradul de care ne folosim sau abuzăm de talente, de binecuvântările vremelnice și cele spirituale, de care ne-a făcut parte. — Z. '04-77.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu