10 Iulie (330)
Căci se măgulește singur în ochii lui ca să-și
desăvârșească fărădelegea, ca să-și potolească ura. – Psalm 36:2
„Căci fărădelegea-i (un oracol al fărădelegii în inima
sa) măgulește vederea , cu nedescoperirea și nepedepsirea nelegiuirii sale”
(trad. Veche). „Omul fărădelegii” sau clasa nelegiuită cade victimă amăgirilor
sale. Ei cred minciunile lor proprii. Apostolul exprimă regula aceasta cum
urmează: „Dar oamenii răi ... vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții
și se vor amăgi și pe ei înșiși.” (2 Timotei 3:13) „Omul fărădelegii” este atât
de preocupat cu scopul său, ca să facă rău acelora cari vestesc mesajul
Împărăției, încât se consacrează cu totul și pe deplin acestor fapte egoiste.
Cel nelegiuit își pune oracolul său propriu
în locul declarațiunii clare: „Așa vorbește Iehova Dumnezeu.” El nu se
încumetă să vestească că Dumnezeu va nimici pe aceia cari mărturisesc Numele
Lui cu credincioșie și este dușman de moarte a organizațiunii lui Dumnezeu. –
V. Aprilie 1934.
10 IULIE
Și toți mărturiseau pentru El și se mirau de cuvintele
plăcute ce ieșiau din gura Lui. — Luca 4:22.
Aceasta trebuie să fie adevărat
despre toți cei ce umblă pe urmele lui Christos: vorba lor trebuie să fie
plăcută, moderată, ieșită din inimă plină de însuflețire iubitoare față de
adevăr și față de toți cei ce caută adevărul și-l iubesc. Cuvintele lor trebuie
să rămână totdeauna în hotarele minții sănătoase și ale dreptății și în strictă
conformitate cu cuvântul Domnului. Prezentarea și purtarea lor, de asemenea,
trebuie să fie ca niște epistole vii și în armonie cu cerințele de mai sus, așa
că și dușmanii lor să se mire de ei și să ia cunoștință că ei au fost cu Christos
și au învățat de la El. — Z. ‘99-53.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu