14 Aprilie (323)
Se va ridica împotriva Domnului Domnilor, dar va fi
zdrobit, fără ajutorul vre-unei mâni omeneşti. - Daniel 8: 25.
„Creştinătatea” amăgitoare orbeşte pe oameni prin înşelăciune şi făţărie
şi continuă să se răscoale contra Prinţului păcii şi să-şi dea silinţa să
combată adevărul. Sfârşitul sistemului de domnie mondială Anglo-American este
aproape. În timpul cel mai scurt va cădea şi se va distruge cu desăvârşire.
Zdrobirea ei va fi oare cauzată de armatele şi flotele unite ale altor naţiuni
din lume? Ori va fi oare o luptă lăuntrică a maselor contra claselor
desvoltându-se în revoluţie şi anarhie, şi aceasta îi va pricinui prăbuşirea?
Nu! Deoarece o nimicire venită în felul acesta nicidecum nu ar contribui la
cinstea şi justificarea Numelui lui Iehova. Christos Isus va stârpi cu
desăvârşire unealta lui Satan, pe care acesta o foloseşte pentru călcarea
adevărului şi necinstea Numelui lui Iehova. Nici o putere pământească nu va
zdrobi sistemul acesta diavolesc, ci va fi zdrobit fără mână de om, adecă de
mâna lui Dumnezeu, Cel atotputernic. Această cunoştinţă însufleţeşte inima tuturor
unşilor şi îi îndeamnă să continue să aducă laudă şi preamărire lui Iehova. -
V. 1. 9. 33.
14 APRILIE
Dat-a la moarte sufletul său, și număratu-sa cu cei
fărădelege. — Isaia 53:15.
Precum toți care merg pe urmele
învățătorului au lipsă de oareșcari experiențe Ghetsimane, tot așa fiecare
trebuie măcar să guste din cele prin care a trecut învățătorul. Să nu uităm
deci a căuta ocaziile pentru a putea servi „fraților", ,.mititeilor”,
membrilor corpului lui Christos. Să fim cu băgare de seamă că nu numai să nu
adăugăm la disprețurile ce trebuie să cadă asupra tuturor urmașilor Mielului,
ci din contră să le oferim cuvinte bune, de simpatie, să-i ajutăm în purtarea
crucii, a greutăților și a încercărilor prin care trebuie să treacă. Prin
aceasta arătăm mai bine Domnului și capului nostru, cât de scumpă ne-ar fi fost
nouă posibilitatea de-ai ajuta să-și ducă crucea pe drumul spre Calvarii. — Z.
'99-125.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu