17 Februarie (296)
Dacă nu te vor crede, a zis Domnul, și nu vor asculta de
glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de-al doilea semn. – 2 Moise
4:8
Iehova folosește semne și minuni pentru a pune mărturie;
de aceea este scris că semnul are un glas. Expresiunea „glas” înseamnă o
proclamațiune sau cuvântare. Glasul este o veste care mărturisește despre
scopurile lui Iehova. Scriptura arată că Iehova la anumite vremuri a dat putere
creaturilor Sale ca să facă semne și minuni și aceste semne mărturisesc despre
scopurile lui Iehova, din care cei înțelepți, trag foloase. Producerea de
astfel de semne nu stă în puterea oamenilor. Domnul le lămurește la timpul Său
hotărât și le descopere îndeosebi poporului Său, întrucât le permite să aibă
parte la îndeplinirea profeției și după aceea face de cunoscut credincioșilor
însemnătatea acesteia. Aceasta servește spre întărirea credinței lor. Toată
cinstea și recunoștința pentru aceasta se cuvine lui Iehova Dumnezeu și i se
aduce cu bucurie. – V. 1. 6. 33.
17 FEBRUARIE
Luați jugul meu asupra voastră... căci jugul meu este bun și
sarcina mea ușoară. — Mat. 11:29, 30.
Cei ce poartă acest jug au
făgăduința cuvântului dumnezeiesc, că toate împrejurările vor lucra spre
binele lor; și cu cât sarcina lor este mai grea, cu cât mai mare le va fi și
binecuvântarea și răsplata; cu cât mai aspre le sunt suferințele timpului
prezent, cu atât mai strălucită va fi mărirea lor, cu atât mai strălucitor le
va fi caracterul și cu atât mai cizelați și potriviți vor fi pentru împărăția
cerească. Judecând din acest punct de vedere, orice sarcină este ușoară, căci
jugul nostru este prețuit, bun și responsabil; e ușor și pentru aceea că Domnul
însuși e cu noi în acest jug. — Z. '00-137.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu