23 Decembrie (323)
Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului și un
glas s-a pogorât din cer și a zis: Află împărate Nebucadnețar că ți s-a luat
împărăția. – Daniel 4:31
Aceasta se împlinește în măsură mai mare asupra lui Satan
și organizația sa și își ajunge culmea în împărăția lui Christos și în căderea
organizației dușmane. Nebucadnețar s-a mândrit și în același fel s-a mândrit și
Satan cu organizațiunea mondială, în vreme ce s-a lăudat cu aceea că ar fi fost
a lui. Trufie sufletească este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Pentru aceasta
s-a luat împărăția de la Nebucadnețar după cum și Lucifer, în răscoala lui, a
pierdut dreptul său la domnia supremă. Atunci a încetat și ocrotirea omului de
către înaltele stăpâniri ale organizației lui Iehova și de atunci numai acelora
și-a întins favoarea care și-au păstrat neprihănirea față de El. – V. Mai 1934
23 DECEMBRIE
Un cuvânt la timpul său cât de bun este; mere de aur în
panere de argint este cuvântul zis la timp. — Prov. 15:23; 25:11.
Dacă vorbim cu cei ce au urechi de auzit
și caută drumul ce duce la Domnul, trebuie să ne aducem aminte că sunt crize în
viața oamenilor, momente dezastruoase când un singur cuvânt este mai de preț și
mai cu efect decât o sută sau o mie de cuvinte zise în alte împrejurări. Mai
departe trebuie să fim statornici în serviciul Domnului, ori ne este bine ori
rău venit—voioși și cu plăcere să ne jertfim viața pentru frați... Apoi mai
trebuie să facem deosebire că cuvântul este binevenit—la timp
potrivit—altora—sau nouă. Trebuie să fim aplecați la serviciul altora chiar și
atunci când nu avem timp potrivit și nu ni îndemână a-l face, dar este potrivit
și îndemână altora. Nici chiar evanghelia nu e permis a o impune cu sila sau la
ocazii nepotrivite, chiar dacă nouă ne convine situația. — Z. '02-318, 382.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu