9 Septembrie (277)
În aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Christos. El vă va întări până la sfârşit în aşa fel, ca să fiţi fără vină în ziua venirei Domnului nostru Isus Christos. - 1. Cor. 1:7, 8.
Scriptura vorbeşte mult despre venirea a doua a Domnului
Isus Christos, dar prea puţin despre suirea credincioşilor în cer. Apostolul
accentuiază venirea Domnului, ca fiind un fapt de mare însemnătate. Cu ocazia
suirei în cer a Domnului Isus, îngeri din cer erau de faţă, cari au vorbit
învăţăceilor: „Acest Isus, care s'a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni
în acelaş fel, cum l-aţi văzul mergând la cer". Dela acest timp apostolii
cu dor arzător au privit la venirea lui Christos şi au încurajat pe fraţii lor
să facă asemenea. Scriptura asigură pe cei credincioşi că în cer îi aşteaptă o
moştenire nevestejită; ea însă nu spune că ei vor merge în cer numai ca să se
întrunească cu Domnul. Ei merg „să întâmpine pe Domnul în văzduh", — V.
Aprilie 1934.
9 SEPTEMBRIE
Ca sa fiți curați și fără răutate copii ai lui Dumnezeu, desăvârșiți în mijlocul unui neam strâmb și sucit, între care vă arătați ca luminători în lume având la voi cuvântul vieții. — Filip. 2:15, 16.
Este datorința tuturor fiilor lui Dumnezeu să fie zeloși în răspândirea adevărului, să facă să strălucească lumina lui, s-o țină totdeauna strălucită și aprinsă! Ce înseamnă aceasta? Aceea că într-una să fim foarte atenți la cuvintele vieții ca prin aceasta să ajungem la cunoștința deplină a adevărului. Cu luare aminte și cu credință trebuie să curățim și cea mai mică urmă a greșelii, îndată ce se observă — fie aceea greșeala învățăturii, sau a cuvântului, sau a vieții noastre de toate zilele — ca lumina curată a adevărului dumnezeiesc să strălucească fără cea mai mică piedică, prin caracterul nostru limpede și transparent. — Z. '03-358.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu