20 Septembrie (286)
Am văzut de deasemenea cum cornul acesta a făcut război
sfinţilor, şi i-a biruit, pânăcând a venit Cel îmbătrânit de zile şi a făcut
dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt.Daniel 7:21, 22.
Cei devotaţi lui Iehova cu credincioşie depe pământ,
constitue clasa Sanctuarului său şi aşadar sunt sfinţii Lui. Stăpânirea
mondială a şaptea, care, caşi Tatăl ei, Diavolul vorbeşte lucruri mari,
porneşte cu silnicie contra poporului lui Dumnezeu. „Creştinătatea",
sistemul de stăpânire mondială Anglo-American compus din grupările politice,
comerciale şi militare, din preoţime, poliţia secretă şi garda de bătăuşi,
este aceea, care combate pe sfinţi după aruncarea lui Satan jos din cer.
Această luptă contra poporului lui Dumnezeu şi-a atins culmea în 1918, în care
vreme aceasta a şaptea domnie mondială bestială, a prăpădit pe sfinţii Celui
Prea Înalt. Acuma însă a sosit timpul pentru executarea judecăţii de nimicire
asupra organizaţiunilor lumii cari timp atât de îndelungat au necinstit Numele
Celui Prea Înalt. — V. 15. 8. 33.
20 SEPTEMBRIE
Așa zice cel Preaînalt și înălțat, cel ce tronează în etern, numele căruia este Sfântul: eu locuiesc întru înălțime și în loc sfânt, dar și cât cel zdrobit și umilit la suflet, spre a reînsufleți sufletul celor umiliți… inima celor zdrobiți.—Isaia 57:15.
Totdeauna să ne amintim că o inimă zdrobită și smerită. Domnul niciodată nu o disprețuiește nici nu o respinge. Prin urmare, dacă oricare din poporul Domnului, din creaturile noi, dau de orice fel de greutăți, dacă sunt setoși și flămânzesc după prietenia și iertarea Domnului, dacă sunt cu inima apăsată și plină de părere de rău, să nu deznădăjduiască, ci să-și aducă aminte că Dumnezeu — prin meritul lui Christos — sa îngrijit de mijloace, care-i permit să primească și să ierte de toate păcatele pe toți care vin la el prin Isus — prin credința în sângele lui. Aceia care pentru smintelile lor sunt zdrobiți și cu căință adevărată de inimă, pot ști că ei n-au putut săvârși „păcat de moarte”, căci starea lor sufletească adeverește aceasta. Apostolul zice: „Căci este cu neputință… ca iară să se înnoiască spre pocăință”, dacă cineva a făcut păcat de moarte. — Z. '03-383.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu