18 Septembrie (262)

Tu ai cercai inima mea. Cercat-o-ai noaptea; cercatu-m'ai şi n'ai aflat nimic. Cugetare rea n'a trecut prin gura mea. — Psalm 11:3.

Aceasta este o cerere pentruca faptele copiilor lui Dum­nezeu până în prezent să fie cercate, şi se stăruie în aceea că la o astfel de încercare nu se va găsi nimic, ce ar arăta necredincioşie sau o călcare intenţionată a porun­cilor Domnului. Prin aceasta se exprimă încă şi hotărîrea petiţionarului, ca să-şi păstreze neprihănirea înaintea lui Dumnezeu, indiferent de aceea, ce fac alţii. Aici să ne amintim cuvintele lui Iov, când a strigat în vremea mizeriei sale celei mari: „Iată, chiar dacă mă va omorî, tot în El am nădejde". Credincioşii Domnului cunosc starea inimei lor; şi au deplină încredere în El. — V. Aprilie 1934.


18 SEPTEMBRIE

Fața mea va merge înainte, și eu îți voi da ție liniște. — 2 Moise 33:14.

Domnul e totdeauna de față cu poporul său. Totdeauna cugetă la noi, se îngrijește de interesele noastre, ne păzește în primejdie, ne provede cu cele de trebuință pământești și sufletești, citește în inima noastră, ia seamă la toate pornirile noastre de iubire față de el, regulează împrejurările noastre în interesul disciplinării și îmbunătățirii noastre, ascultă și cel mai lin oftat al nostru prin care vrem să grăbim ajutorul și mila sa, sau împreunarea noastră cu el. Niciun moment nu lipsește de la paza sa, ne aude daca-l chemăm în toiul muncii zilei, sau în liniștea vegherii nopții. Ce fericit e a-ți aduce aminte de această pază binecuvântată! Și niciunul din drepții Domnului nu este lipsit de această dovadă a primirii sale ca fiu a lui Dumnezeu. — Z. '03-376.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu