13 Septembrie (114)
Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărînă, înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă. ramuri de parcă ar fi sădit din nou. — Iov 14- : 8, 9.
Oamenii cu bun simţ cari trăesc acuma pe pământ, clasa
Ionadab, sunt închipuiţi prin rădăcinile fragede a trunchiului vechi, cari,
„atraşi de mirosul apei", se întind spre Dumnezeu, apucă adevărurile
Cuvântului său şi i se predau în ascultare faţă de organizaţiunea sa dreaptă de
sub Christos; şi deoarece ei fac aceasta, vor trăi. În copacul acest nou au
fost aduşi mai întâi membrii credincioşi ai corpului lui Christos, şi ei sunt
fericiţi, deoarece au fost făcuţi o parte esenţială a copacului sau
organizaţiunei, care va împărţi oamenilor ascultători binecuvântările. Sub
organizaţiunea aceasta serveşte „turma mare". Profeţii credincioşi din
vechime sunt ilustraţi prin rădăcinile fragede, cari au rămas în trunchiul
vechi; şi din pricina credincioşiei lor, ei vor constitui o parte a copacului
nou. Acesta într'adevăr este copacul nădejdii şi poartă numele, pe care i-l dă
Iehova. — V. Mai 1934.
13 SEPTEMBRIE
Iată, cât de frumos și cât de plăcut este când frații locuiesc în unire. — Psalm 133:1.
Asemenea Domnului să ne silim și noi a fi făcători de pace, a locui cu frații în unirea spiritului, în legătura bunei-învoiri. Toată activitatea și aplecarea noastră spre luptă, să fie îndreptată numai contra uneltirilor păcatului și a vrăjmașului, bineînțeles și în contra acelora care se ascund în membrele și în corpul nostru decăzut. În acest chip fiecare frate poate să dea teren de lucru potrivit înclinărilor sale războinice pe căi plăcute Domnului, să pună în lucrare toată simțirea sa bună, iubitoare și ajutătoare spre edificarea semenilor săi, făcând bine la toată ocazia, cu fiecare și mai ales celor credincioși. — Z. '03-363.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu