11 Septembrie (89)

Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. — Matei 24:22.

 

Măcelărirea în masă a creaturilor omeneşti a încetat la sfârşitul războiului mondial. Nici Satan nici careva din organizaţiunile sale mondiale nu a avut nici un amestec în aceea că războiul mondial a încetat; dar necazurile, care au început să vină peste lume în anul 1914, nu au încetat. De la 1918 Diavolul a dus mai mult necaz peste oameni, ca prin aceasta să-i abată de la Dumnezeu. Iehova este acela, care a oprit războiul mondial prin puterea Lui. Satan nu ar fi întrerupt războiul, deoarece a urmărit ţinta, ca să stârpească neamul omenesc; şi prin o astfel de nimicire Iehova nu ar fi fost onorat şi nici Numele său nu ar fi fost justificat. O lucrare, care va avea a face cu justificarea Numelui lui Iehova, trebuie să aibă loc înainte de sfârşitul strâmtorării celei mari, care strâmtorare va cauza nimicirea desăvârşită a organizaţiunii lui Satan. Iehova a avut intenţia să facă ceva cu aleşii înainte de sfârşit. — V. 15. 5. 33.


11 SEPTEMBRIE

Oricine nu-și poartă crucea sa, și vine după mine, nu poate să-mi fie ucenic. — Luca 14:27.

Purtarea crucii Domnului nostru a stat din aceea, că în orice împrejurare grea, el totdeauna a împlinit voia Tatălui. Această purtare a atras asupra sa toate răutățile: pizma, ura, împotrivirea și persecuțiunea acelora care s-au crezut poporul lui Dumnezeu, despre care Domnul nostru, care citește în inimi, a declarat că ei sunt dela părintele lor—dela diavolul. Deoarece și noi umblăm pe acea cărarea îngustă pe care a umblat Domnul nostru, în mod înțelept trebuie să așteptăm că și ale noastre cruci vor fi de același fel — piedici în a putea împlini voința Tatălui, stările în serviciul cauzei lui și stânjeniri în a putea face să strălucească făclia adevărului, după cum ne-a dat ordin învățătorul și conducătorul nostru. — Z. '03-345.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu