4 August (243)

Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain! — Iuda 11.

Păcatul lui Cain a fost cutezanţă faţă de Dumnezeu. Jertfa lui consta din roadele pământului, cari nu în­semnau jertfă pentru el. Prinosul lui nu era în legătură cu sânge, prin ce ar fi recunoscut că sentinţa de moarte asupra omului este dreaptă, şi că numai prin jertfa unei alte vieţi a putut avea loc împăcare. Jertfa lui Cain n'a fost primită de Dumnezeu. Cain s'a poticnit în aceasta, s'a abătut dela Dumnezeu şi a devenit nelegiuit. El închipue nimerit pe unii, cari pe din afară recu­nosc pe Iehova şi se arată gata, ca să dea lui Dumnezeu ceva din averea lor materială, dar pe lângă aceasta nu vreau să recunoască că judecata lui Iehova asupra omului este dreaptă, şi că moartea lui Christos Isus a fost şi este unicul mijloc pentru mântuire. În loc să dea dovadă de credinţă în adevărul acesta mare, mai bucuros se abat dela Dumnezeu şi se asociază cu organizaţiunea Diavolului, şi în felul acesta comit păcat de moarte. — V. 1. 5. 33.


4 AUGUST

Un slujitor al Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie către toți blând, învățător îndemânatic, răbdător de rele, înțelepțind cu blândețe pe cei ce se împotrivesc. —2 Tim. 2:24, 25.

Unii din poporul scump a lui Dumnezeu fac mare stricăciune cu influența lor asupra cauzei adevărului, prin aceea că vorbind altora — și mai cu seamă oamenilor învățați — despre planul dumnezeiesc, arată prea mare încredere în sine, prea mare autoritate. Umilința este scumpă mărgea, este un mărgăritar ori unde se află, și este de neapărată trebuință ca un ajutor în cauza adevărului. Adevărul poate fi spus cu cea mai mare putere ce omul o are, dar totdeauna numai cu blândețe și cu umilință. Încercând să convingi pe cineva cu privire la adevăr, forma întrebătoare sa dovedit întotdeauna cu mare efect. — Z. '00-14.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu