5 Martie (32)

Oricine face păcat, face şi fărădelege, şi păcatul este fărădelege. - 1 Ioan 3:4


    "Fărădelegea" sau "nelegiuirea" (Dan. 8:13) înseamnă răscoală sau abaterea, adică o violare intenţionată a legii lui Dumnezeu. A fi neascultător intenţionat faţă de legea lui Dumnezeu, este păcat. Pavel a scris : "Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege. De pildă n'aş fi cunoscut pofta, dacă legea nu mi-ar fi spus: ,să nu pofteşti' (Romani 7:7). Aceasta înseamnă că răspunderea pentru abatere sau călcare de lege priveşte în măsură deplină pe cel ce a păcătuit, începând cu timpul de când a săvârşit fărădelegea şi a câştigat cunoştinţă că abaterea lui este o violare a legii lui Dumnezeu. Cineva poate să facă o nedreptate, fără însă să ştie atunci că el calcă legea lui Dumnezeu; însă începând dela vremea, când a primit cunoştinţă despre acest fapt, este răspunzător. Dumnezeu numai după aceea face pe oameni răspunzători, dupăce au primit cunoştinţă. - V. 15. 9. 33.


5 MARTIE

Dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă aceste socotiți-le (gândiți la ele). — Filip. 4:8.

Să cugetăm numai asupra lucrurilor virtuoase, prețioase și în oarecare grad lăudabile ca de exemplu: cuvintele nobile, gândurile și faptele distinse ale cuiva — și ca rezultat vom afla, că încetul cu încetul și noi ne dezvoltăm și ne ridicăm la aceste idealuri din care s-a hrănit mintea și natura noastră nouă. Cu înnoirea cugetelor ne înnoim și transformăm în așa fel, că din ce în ce tot mai mare asemănare avem cu Domnul și învățătorul nostru. Din pas în pas, din minut în minut, în decursul vieții prezente, cu încetul ne ridicăm pe spițele măririi și cu ajutorul acestei stări și prin îngrijirea unirii noastre cu Domnul, ne facem părtași la întâia înviere, care pe veci ne va face perfecți în chipul și asemănarea Domnului. — Z. '03-9.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu