19 Aprilie (142)

Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui! - Proverbe 8:30.

          Întrucât vedem că Isus dela început în tot timpul era desfătarea Tatălui său, din aceasta trebuie să deducem că în toate vremurile a existat o relaţie cordială între Dumnezeu şi Fiul său iubit; pentruce apoi Iehova i-a descoperit fiecare pas în ordine consecutivă a scopului său mare. Fiul a învăţat de cu vreme despre răscumpărarea omului din moarte, în care Satan l-a împins, mai departe despre întemeierea Împărăţiei de dreptate şi ridicarea omului la armonia cu Dumnezeu, în care situaţie oamenii îşi vor păstra neprihănirea înaintea lui Dumnezeu, că toate acestea vor contribui la justificarea Numelui Tatălui său. Aşa s-a decis apoi, să facă voia Tatălui său cu orice preţ. Pentru Isus Christos lucrul cel mai important a fost totdeauna, ca să facă voia Tatălui său, şi aceasta precum El ştie, va justifica Numele Tatălui său. - V. 15. 4. 33.


19 APRILIE

Căci din prisosul inimii vorbește gura. Omul din comoara sa bună scoate afară cele bune; și omul rău din comoara rea scoate afară cele rele.— Mat. 12:34, 35.

 Cea dintâi îngrijire să fie asupra inimii, ca plăcerile și înclinările ei să fie supuse cu totul sub controlul darului dumnezeesc, pentru ca sentimentele adevărului și ale dreptății să fie întronate în inima noastră; și ca principii conducătoare să se înstăpânească acolo dreptatea, îndurarea, bunăvoința, dragostea frățească, iubirea, credința, blândeța, cumpătul, și mai presus de toate cinstirea și adorarea de Dumnezeu și de Christos și însuflețirea zeloasă pentru toată frumuseța stării sfinte. Dacă aceste principii au rădăcini și să prind în inimă, atunci din tesaurul bun al ei gura va scoate cuvinte prețioase de dreptate, trezvie, înțelepciune și har. — Z. ’96-30.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu