18 Aprilie (74)

Binecuvântat să fie Numele tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă! - Neemia 9:5.

          Chestiunea cea mai mare dintre toate, ce aşteaptă rezolvare, este justificarea Numelui lui Iehova. Toate celelalte lucruri sunt subordonate acesteia. Mântuirea neamului omenesc sau a oarecăreia părţi a acesteia va fi o justificare a Numelui lui Iehova şi va dovedi suveranitatea Lui; cu toate acestea mântuirea neamului omenesc nu este de cea mai mare importanţă. Dacă pe de altă parte Iehova arată creaturilor sale adevărul şi acelora, cari ascultă de El cu bună voie le dă viaţă vecinică, această deci este o justificare a Numelui său şi aduce mântuirea creaturei, care ascultă de El. Dacă cei nelegiuiţi vor fi nimiciţi şi cei ce iubesc pe Dumnezeu şi ascultă de el vor fi primit viaţă, atunci aceasta va dovedi că Iehova posede puterea supremă şi că este demn de toată închinarea şi de a fi servit cu bucurie. Aceasta va decide pe vecie întrebarea că cine deţine puterea supremă, şi atunci întreaga creaţiune va vedea că Cel Prea Înalt numai celor ascultători le dă viaţă vecinică. - V. Februarie 1934.


18 APRILIE

Iubiților nu vă mirați de focul aprins între voi, făcut vouă spre încercare, ca și cum s-ar întâmpla ceva străin. Ci întru cât sunteți părtași la suferințele lui Christos bucurați-vă, ca și la descoperirea măririi lui să vă bucurați veselindu-vă, — l Petru 4:12, 13.

Trăind într’o lume neprietenoasă față de noi nu putem aștepta altceva decât insulte și defaime pentru învățătorul nostru, căci servul nu e mai presus decât domnul său. Lumea, corpul și Satan se pun curmeziș în drumul nostru: războiri, înfricări înlăuntru și din afară și multe săgeți și lănci înfocate sunt îndreptate contra celui drept. Dar cum să fie ținuta care să dea siguranță sufletului în aceste suferințe și încercări grele? Înainte de ce am începe ceva, ce adeseori aduce urmări grave, nu trebue oare să stăm liniștiți înaintea Domnului, așteptând și pândind îndreptarea și voința lui la ori ce întrebare? Așa spune Psalmistul: „Amuțit-am în tăcere, tăcut-am chiar și binele” (chiar și faptele și cuvintele care-mi păreau bune). Psalm 39:3. — Z. ’96-31.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu